Scopul principal al platformei Moodle este de a oferi un cadru de interacțiune pentru profesor și cursanții lui. Profesorul are dreptul de a crea și/sau edita materiale, în timp ce cursanții pot să interacționeze cu aceste informații fără a le modifica structura sau conținutul. Moodle este accesibil oricând și oriunde permițând colaborarea prin instrumente de comunicare moderne precum: forum, chat,wiki, etc.
Moodle reprezintă cea mai populară platformă pentru implementarea programelor de învăţare la distanţă. Elementele care o fac populară sunt: platformă gratuită, open-source (se poate adapta nevoilor de formare), constructivism social (educație prin sarcini colaborative).